Ceas cu cuc

Daca la fiecare adevar pe care l-am rosti ingerilor le-ar creste un fulg pe o aripa ? oare cum ar arata ingerul meu ?
Oare ingerul meu e mai plesuv decat al vostru ?
Si papusa mea din camera in care Se joaca El ? Oare are strune de matase sau de sarma ghimpata ? Oare e gheboasa ? Oare zace prafuita pe un raft ? Oare daca e asa ar trebui sa ma bucur sau sa fiu trist ?
De ce, in timp ce avem doi ochi, noi tindem sa folosim numai unul ? Daca doi ochi ne fac sa privim in adancime iar unul singur vede numai suprafata inseamna ca tindem, implicit, catre superficialitate ?

Dar pe mine nu ma doare asta. Sincer, ma intereseaza prea putin. Pe mine ma doare timpul. Nu pentru ca ar fi prea mult si greu ci pentru ca e usor, pentru ca zboara atat de repede, pentru ca mi-a inrosit obrajii sfichiuindu-i, pentru ca ma dor ochii caci il simt in ei ca nisipul. Pentru ca mumifica bunul simt si roade visele de pe oase si pana si oasele le va roade pana la sfarsit. Trist sfarsit !

P.S. Era un banc cu Sfantul Petru care avea in ghereta de portar cate un ceas pentru fiecare muritor, ceasuri care se intorceau cu minciuni. Ma intreb cum ar fi ceasul meu.
Probabil un ceas cu cuc.