Tie ti-a fost vreodata teama sa visezi?
Te-a prins vreodata dimineata privind pe geam, cu ochii arzand de oboseala dar incapabil sa adormi?
De la un timp visul a incetat sa ma mai mire. Adormeam linistit, ma trezeam la prima chemare a numelui meu, zambeam usor amuzat si ma intorceam pe partea cealalta. Pastram in palma stanga forma calda a soldului ei fara sa stiu cine era, banuind atatea chipuri care ar fi putut sa fie. De obicei dormeam un somn lung si fara vise pana dimineata. De obicei.
In noaptea aceea, nu imi amintesc cum, nu stiu prin ce invartosire de neuroni biciuiti, prin ce amestec de obsesii, de alcool, de subliminal si constient, am vazut totul si tot atunci totul a incetat. Gata cu visele, gata cu chemarile, gata cu fanteziile, gata.
Pana la un moment dat totul se integrase in tipar: somnul, visul, chemarea, trezirea. Doar cand am adormit din nou s-a declansat restul, un film supraexpus in care toate aveau coada ca de cometa, in "blur". Eu eram lentila stramba si martorul invizibil. Nu era visul meu. Nimic nu ma atingea si nu facea referire la mine. In perla aceea eu eram doar o molecula de sidef dar firul de nisip nu stiu cine/ce era, nu l-am vazut niciodata.
Tin minte "bazarul" ca un targ de vechituri prabusit sub o lumina rosie-violeta ca de furtuna pripita. Copertine legate din tulpini vegetale (stuf? paie?) imprastiind un miros vag dulceag de funze descompuse sau... de trup imbratisat in vis, acel trup. Nu imi amintesc nici macar o farama de "marfa". Din partea mea ar fi putu fi orice. Dar era plin de oameni.
Tin minte ochii. Erau negrii ca noaptea, opaci si lipsiti de stralucire in afara albului ce il purtau pe margini. Mati ca o fereastra de buda. Si doar ochii ii vedeam. Restul: frunti, obraji, guri, nasuri - toate erau ascunse sub glugi si obrazare croite din panza de sac. O panza colbuita, parca plina de praf, parca tesuta de mana, cu noduri, inegala.
Mai tin minte si un calcai. Nu stiu cum am ajuns sa-l vad dar stiu ca era crapat iesind de sub curelele sandalei cu falii si istmuri si santuri ca pe o plansa demonstrativa la geologie.
Toti ochii priveau prin mine, toti pasii paseau prin mine. Rataceam ca un fir de praf dintr-o parte in alta, cautand o iesire, patruns de un sentiment de vietas incarerat ce cauta zabrelele ferestrei pentru a arunca o privire dincolo de ele. Cautam de fapt un chip, un miros, cautam un sold sa-l ghicesc in ochiul palmei, un raspuns la o intrebare pe care nu stiam in ce cuvinte s-o pun. Cautam fara sa stiu ca asta fac, ca o tanjire, incercand sa privesc dincolo de matul ochilor, dincolo de obrazarele ridicate, adulmecand mirosul cunoscut.
Apoi am cazut.
Printr-o cruce. Lumina din tavan asa izvora. Zaceam pe pamant jilav. Mirosul mai accentuat ca oricand inainte ma imboldea sa simt si sa caut prezenta si chipul, sa certific existenta unei fantasme. M-am strivit rand pe rand de ziduri, cautand-o. Am dibuit palma cu palma pamantul de sub mine. Mi-am strans privirea pe fiecare pas de intuneric ce ma impresura iar la urma am vazut nisa din tavan. In fiecare capat de brat al crucii, sus, sustinandu-l ca o cariatida era cate o mogaldeata ale carei forme le intuiam luminate. Trupuri ce pareau diforme sau oarecum strambe nascand in mine o repulsie neenuntata, necunoscuta, o teama instinctiva, acuta de nevertebrat simtindu-si apropiata strivire.
Atunci m-am trezit. Aveam aceeasi senzatie ca cineva tocmai parasise patul, ii simteam prezenta ca o caldura in moalele capului. M-am calmat instantaneu cred numai datorita acelei "prezente". Nu am mai adormit, oricum in jumatatea de ceas cat am mai stat in asternut s-a luminat...
Mi-am notat cate ceva din vis in aceeasi zi. Chiar si acum, uneori, imi vine in nari un iz al acelui miros dar niciodata nu am reusit sa-l identific drept ceva concret...
Nu m-am mai trezit niciodata chemat de vocea aceea iar uneori, sincer, imi pare rau.
Te-a prins vreodata dimineata privind pe geam, cu ochii arzand de oboseala dar incapabil sa adormi?
De la un timp visul a incetat sa ma mai mire. Adormeam linistit, ma trezeam la prima chemare a numelui meu, zambeam usor amuzat si ma intorceam pe partea cealalta. Pastram in palma stanga forma calda a soldului ei fara sa stiu cine era, banuind atatea chipuri care ar fi putut sa fie. De obicei dormeam un somn lung si fara vise pana dimineata. De obicei.
In noaptea aceea, nu imi amintesc cum, nu stiu prin ce invartosire de neuroni biciuiti, prin ce amestec de obsesii, de alcool, de subliminal si constient, am vazut totul si tot atunci totul a incetat. Gata cu visele, gata cu chemarile, gata cu fanteziile, gata.
Pana la un moment dat totul se integrase in tipar: somnul, visul, chemarea, trezirea. Doar cand am adormit din nou s-a declansat restul, un film supraexpus in care toate aveau coada ca de cometa, in "blur". Eu eram lentila stramba si martorul invizibil. Nu era visul meu. Nimic nu ma atingea si nu facea referire la mine. In perla aceea eu eram doar o molecula de sidef dar firul de nisip nu stiu cine/ce era, nu l-am vazut niciodata.
Tin minte "bazarul" ca un targ de vechituri prabusit sub o lumina rosie-violeta ca de furtuna pripita. Copertine legate din tulpini vegetale (stuf? paie?) imprastiind un miros vag dulceag de funze descompuse sau... de trup imbratisat in vis, acel trup. Nu imi amintesc nici macar o farama de "marfa". Din partea mea ar fi putu fi orice. Dar era plin de oameni.
Tin minte ochii. Erau negrii ca noaptea, opaci si lipsiti de stralucire in afara albului ce il purtau pe margini. Mati ca o fereastra de buda. Si doar ochii ii vedeam. Restul: frunti, obraji, guri, nasuri - toate erau ascunse sub glugi si obrazare croite din panza de sac. O panza colbuita, parca plina de praf, parca tesuta de mana, cu noduri, inegala.
Mai tin minte si un calcai. Nu stiu cum am ajuns sa-l vad dar stiu ca era crapat iesind de sub curelele sandalei cu falii si istmuri si santuri ca pe o plansa demonstrativa la geologie.
Toti ochii priveau prin mine, toti pasii paseau prin mine. Rataceam ca un fir de praf dintr-o parte in alta, cautand o iesire, patruns de un sentiment de vietas incarerat ce cauta zabrelele ferestrei pentru a arunca o privire dincolo de ele. Cautam de fapt un chip, un miros, cautam un sold sa-l ghicesc in ochiul palmei, un raspuns la o intrebare pe care nu stiam in ce cuvinte s-o pun. Cautam fara sa stiu ca asta fac, ca o tanjire, incercand sa privesc dincolo de matul ochilor, dincolo de obrazarele ridicate, adulmecand mirosul cunoscut.
Apoi am cazut.
Printr-o cruce. Lumina din tavan asa izvora. Zaceam pe pamant jilav. Mirosul mai accentuat ca oricand inainte ma imboldea sa simt si sa caut prezenta si chipul, sa certific existenta unei fantasme. M-am strivit rand pe rand de ziduri, cautand-o. Am dibuit palma cu palma pamantul de sub mine. Mi-am strans privirea pe fiecare pas de intuneric ce ma impresura iar la urma am vazut nisa din tavan. In fiecare capat de brat al crucii, sus, sustinandu-l ca o cariatida era cate o mogaldeata ale carei forme le intuiam luminate. Trupuri ce pareau diforme sau oarecum strambe nascand in mine o repulsie neenuntata, necunoscuta, o teama instinctiva, acuta de nevertebrat simtindu-si apropiata strivire.
Atunci m-am trezit. Aveam aceeasi senzatie ca cineva tocmai parasise patul, ii simteam prezenta ca o caldura in moalele capului. M-am calmat instantaneu cred numai datorita acelei "prezente". Nu am mai adormit, oricum in jumatatea de ceas cat am mai stat in asternut s-a luminat...
Mi-am notat cate ceva din vis in aceeasi zi. Chiar si acum, uneori, imi vine in nari un iz al acelui miros dar niciodata nu am reusit sa-l identific drept ceva concret...
Nu m-am mai trezit niciodata chemat de vocea aceea iar uneori, sincer, imi pare rau.
3 comentarii:
ma, poate era vremea sa treci si tu la alt vis, mai distractiv, mai incitant sau poate mai relaxant!!
io ma omor dupa visele cu monstrii si cataclisme..sa vezi acolo, frate, viata pe muchie de cutit!! ce atatea basineli cu dragoste, sufernite in singuratate, prostii! Viata, tata, viata asta e importanta, ca trece a dracu repede rau ca sa o manjesti cu pacaleli!
Mai, pustiu', tu esti in faza de negatie sau doar am eu pareri !? Si ce dragoste mamicu', toata lumea imi zicea in vremea aia "mai fute-te si tu". Din fericire, acuma imi mai spune doar un om acelasi lucru...
prin dragoste ma refeream si la sex :D...ce e iubirea fara sex??= amicitie
si nu sunt in faza de negare ci pur si simplu sunt plictisita ca pierd si anu asta din viata din cauza unor cacaturi de examene (restul se rezolva ;))
Trimiteți un comentariu