Rudimente

Casa bunicului

2008-08-06T09:05:00.006+03:00

Mi-a povestit mama cum ca s-ar fi prabusit casa bunicului. Ca un caine credincios luand urma stapanului dus. Ca si cum nu ar mai fi suportat pustiul. Ca si cum culmea aia de deal pe care statea ar fi inghitit-o hulpava, luandu-si tainul de chirpici si sindrila la doar cativa ani dupa ce isi primise dreptul de oase in cimitirul ce ii sta in coasta un kilometru mai la vale.

M-a incercat un nod in gat, o senzatie de pustiu trecand prin mine si m-am gandit atunci pentru o clipa - nu ca o imbarbatare ci ca o fuga fricoasa din fata realitatii - ca nu ma leaga prea multe de coltul ala de lume; nu e ca si cum as fi crescut acolo si numai rar, foarte rar, am trecut pragul casei aceleia.

Nu era vreo casa mare - am vazut-o. Avea o prispa larga cat de lung era patul pus intr-unul din capete (in care am dormit intr-o vara cu greierii) si lunga cat casa in sine. De acolo coborai pe un garlici stramt in beci unde miroseau pamantul si pelinul cu care isi freca bunicul butoaiele oparite inainte de a trage vinul de pe drojdie. Din prispa dadeai in bucataria cu vatra cu pirostrii si un cuptor jos de caramaida, cu un horn cu policioare ce venea jos ca trebuia sa te ciucesti cand gateai ca sa nu-l iei cu capul. Avea doua camarute in care dadeai din bucatarie cu ferestre indeajuns de mari incat sa intelegi ca mobilierul cel mai de pret dintr-insele era lumina. Si doar lumina era destula - paturile erau mici si cand am mai crescut ma ridicam chircit din ele si ma lungeam iesind pe usa uitand ca tocul acesteia era pe acelasi calapod.

Adevarul e ca ma leaga multe de casa aia, de livada cu pruni din spate cu iarba de vara crescuta pana la brau printre pomi, de nucul despicat de fulger ce nu-si ingaduise apoi nici sa cada nici sa stea drept si nici sa se usuce ci din trunchiul spart in doua isi facuse doua ramuri groase din care pornea coroana la fel de plina de nuci cu care ne innegream palmele. Avea "ciocanul" - islazul pe care pasc vitele - peste drum si un put cu ciutura legata cu lant cu o apa mai rece decat mirarea care te incerca cu dureri de dinti cand o sorbeai in liparul dupa-amiezei cu soarele in ceafa. Avea casa batraneasca (a strabunicului - strasnic personaj) imediat langa ea, imagine in oglinda numai ca era goala de orice mobilier si mirosea a amintiri pe care s-asternuse praful.

Dar, peste toate, avea (si are) povestile cu oamenii care au locuit-o. Un soi de oameni din care mai gasesti prea putini azi, din care pe multi ii stiu fara sa-i fi intalnit macar vreodata, doar din povestile cu ras ale mamei. Cu ras pentru ca nostalgia mamei are mereu un zambet in coltul gurii, chiar si cand amintirile sunt amare-fiere - si la asta ma gandeam cand spuneam ca nu mai sunt destui ca ei.

Adevarul e ca, atunci cand mi-a spus mama ca s-a prabusit casa bunicului, mi s-a strans inima atat de tare incat si acum o mai simt cum ma incearca de frica sa nu uit nici locul si nici povestile lui. Le scriu ca un octogenar aici ca sa mi le amintesc si eu si ca sa le stiti si voi.

Testiculatiile

2007-10-03T02:48:00.000+03:00

...sunt, in opinia unei cunostinte, coincidentele.

De exemplu este o "testiculatie" ca ieri, in timp ce ma gandeam la doi prieteni pe care nu i-am vazut de ceva vreme, "Vineri" mi-a adus un pahar de vin de Starmina de la nunta celor doi. Teribil vin ! Nemaipomeniti prieteni ! Extraordinara testiculatie !

Sunt o fiinta sociala (uneori)

2007-09-15T14:34:00.000+03:00

...Deci acum incep sa numar invitatiile:

una - excursie la Ottawa, (sa traiasca infratirea intre Oltenia si moldova! - observati "minusculitatea" Moldovei totusi),
una - la Strasbourg (merci B!),
una - la primarie - glumeam :)) (nu ma duc nici mort),
la scoala de bune maniere - fara numar, fara numar, fara numar, fara numar, fara numar... (Trebuie sa ii spun lu' vecinu' sa lase manelele mai usor - am ramas marcat)
ar mai fi una in Portocalia, dar e de mult timp si sper sa nu mai fie valabila...

Nu cred ca o sa onorez vre-una prea curand, imi cer scuze!

PS. Ma intreb de ce nu mi-am facut si eu prieteni care sa plece in locuri mai "la moda": Dubai, Ibitza (din pacate acolo nu cresc capsuni) sau Milano (nu am "amici" ajunsi acolo nici macar pentru shoping. Poate pentru shoplifting ?).

Si cati inca?

2007-09-05T15:21:00.000+03:00

Rand pe rand... cate unul, cate doi...
Canada, Franta, Spania... Si eu ma simt lasat de izbeliste si imi vine sa injur din nou. Sa injur mai aprig, sa injur mai des.

Am stat intr-o seara la o bere cu 10 tigari si mi-am facut autocritica. Acum stiu ca nu sunt invidios. Stiu ca mi-e ciuda dar nu pentru ca erau oameni inteligenti, nu. Mi-e ciuda ca aveau bun simt si nimeni nu vede, nimeni nu vorbeste, nimeni nu le simte lipsa nici lor nici bunului lor simt.

Cacanar dupa cacanar se perinda la TV intre un viol si o crima si ne explica cum sta treaba cu "exodul inteligentelor" sau cu romanasi care, "dincolo", ori traiesc facand furori - ori traiesc ridicandu-si furourile (dupa caz: pana in genunchi ca sa insamanteza capsuni sau pana peste cap ca sa insamanteze capsunarul). Ba, si doare ! Doare ca un chivernisit d'asta, de trei parale, isi da cu parerea despre niste lucruri care ii sunt coplet straine. Asta crede ca pe mine ma "rupe" faptul ca pleaca inteligentele si nu o sa mai am cu cine sa vorbesc? Pai o sa vorbesc singur, ba. O sa vorbesc singur si o sa ajung la balamuc unde voi lua o pauza de la adevaratul si unicul balamuc cotidian in care traiesc/traim.

Nu, tetea, nu. Acolo unde se futu microfonu' nu stie nimeni nimic despre bun simt. Nu intelege nimeni ca pe mine/noi ne doare ca o sa ramanem singuri intre atatia nesimtiti iar bunul nostru simt (daca il mai am/avem) se va strange, se va stafidi, se va duce dracului... O sa ramanem singuri intr-o tara de javre, jigodii, cacanari si cocalari si deja doare cand te gendesti ca trebuie sa fi al dracului de tare sa nu ajungi ca ei - un alt dobitoc "futut la microfon"...

Si nu poti sa ii invinuiesti pe cei ce pleaca: cate unul, cate doi. Rand pe rand ii petreci cu privirea, cu gandul, ca pe ultimul drum. Numai ca de data aceasta, parca, ei pleaca spre viata iar noi ramanem intr-o lume ce se apropie tot mai tare de "lumea ailalta".

De obicei, exact acum, in momentul in care ajung cu "rationamentul" in punctul asta, ma infior si imi vine sa injur cel mai tare si sa scuip si sa zgarii si sa trimit la dracu. Si dupa ce trece fiorul asta se face liniste, atat de liniste incat mai-mai ca imi aud gandurile. Iar gandurile astea imi spun sa nu plec si eu, sa raman. Sa ma lupt sa-mi pastrez un pic de bun simt - macar cat sa nu incerc sa ii dau spaga lui Sf. Petru la poarta raiului ca sa ma lase sa intru... Sa raman si sa imi invat copiii (si pe oricare altul care ar vrea) sa se lupte si ei, sa injure si sa "futa microfoane" javrelor, jigodiilor, cacanarilor si cocalarilor. Sa raman si sa spun in fata tuturor trogloditilor ca sunt trogloditi. Sa raman si sa scuip in palmele intinse asteptand peschesul. Sa raman si sa ma pis pe toate crucile de alabastru puse la capataiul cine stie carui criminal nenorocit ce si-a cumparat titulatura de filantrop. Si de ce sa nu ne gandim la ce poate fi mai rau? poate sa raman si sa imi caut tovaras "de joaca" pentru "sejururile" de la azil. :)

Pana acum s-au dus I si A, R, I si "P". Deja nu mai am degete destule la o mana...

De-ai vostri cati s-au dus?

Si cati inca?

Satul

2007-08-13T00:34:00.000+03:00

Sunt satul de tampiti.
M-am saturat de saltimbanci care nu stiu decat un salt (fie chiar si mortal si triplu), de zabauci care in culmea sperantei isi doresc o zi de maine identica cu cea de azi numai pentru ca azi au castigat la loz in plic, le-a luat plodul zece la sport sau si-a amintit nevasta/sotul de existenta lor. Sunt satul de autosuficienti.

Nisip

2007-08-03T03:15:00.000+03:00

Ma uit la pozele alea ca si cum ar veni din alta lume. Privesc ca un neofit la opera maestrului. Nu inteleg nimic. Nu inteleg cum au ajuns acolo. Albumele lui "Vineri" sunt mai apropiate, mai personale. Am fost si eu prin locurile astea, le recunosc, dar dincolo... la ei?
Oare painea are acelasi gust? Oare oamenii sunt la fel?
Cui ii pasa? Daca suntem un pumn de nisip de ce i-ar pasa unui graunte de celalalt graunte altcandva si altfel decat atunci cand se intalnesc? Ei sunt acolo, noi suntem aici si pana si "aici" este un loc atat de mare incat ne intalnim prea rar si la un moment dat incepem sa ne mintim ca nu ne pasa. Un graunte de nisip asa rotunjit cum sunt nu pot sa uit ca mi-am "pilit" ascutisurile prin invecinarea cu ei, cu cei dusi de vant mai departe sau aici "aproape". Cine stie? poate ca valurile ne vor arunca intr-un final pe acelasi tarm al unui rai de nisip.
Mi-e somn. Ma duc sa visez o plaja pe care o cunosc prea bine.

Sicko

2007-06-21T13:43:00.000+03:00

Tocmai cand credeam ca prostia umana a atins limitele nicaieri altundeva decat in tarisoara noastra, nena ala gras si cu basca pe nume Michael Moore mi-a traversat iarasi convingerile cu bocancii plini de noroi.

Sicko e filmul in care ne sunt prezentati cativa vajnici eroi americani de la 9 sept. care se trateaza in CUBA pentru "bubitele" capatate pe cand scormoneau ramasitele gemenilor dupa supravietuitori. Asta se intampla pentru ca in Americuta nu exista serviciu public universal de asigurari de sanatate (asa ceva avem pana si noi in Romanica si ne da tuturor dreptul, de la cel cu botosei pan' la al cu 43, sa beneficiem de ajutor medical de fiecare data cand avem nevoie). Sa nu intru in amanunte despre o America macabra, groteasca in care bunul simt, daca mai exista, este luxat, biciuit, scuipat si ingropat de viu sub buletine de stiri "de ora 17" si sub politicieni pe langa care ai nostrii, cei mai rai sunt copii de gradinita. Sa nu intru in amanunte nici despre cum ii trage compania de asigurari de sanatate in piept cand le e boala mai grea (care companie? oricare) - pentru asta vedeti filmul.
Cand eram prin liceu "Ghiolbanu' ", un coleg (porecla spune totul), m-a invatat una dintre maximele acelea "minime" despre care am mai vorbit: "rade inima in mine cand vad pe altul mai prost". Ei bine, de data aceasta, inima mea a schitat un rictus si a ramas asa pentru ca filmul asta le are pe toate: Guantanamo Bay (cred ca asa se scrie), bolnavi in stadii terminale, excrocherii, excroci, 9.11 si canadieni, englezi, francezi si chiar si cubanezi care rad de SUA si cu curu'. Scuzati, nu rad, au rictusuri.

Nu pot sa nu ma gandesc la asistenta de dermatologie din facultate care ne indemna sa mergem in SUA, sa ne facem doctori mari, sa dam stepurile si sa ne crestem copiii acolo. Ma rog, sa ii crestem cat apucam, pana cand un agent de asigurari o sa ne spuna odata ca nu ne putem interna progenitura cu temperatura 41 intr-un anumit spital pentru ca nu este "acoperit" de asigurare iar pana cand vei ajunge la un spital "agreat" copilul va ajunge, catinel, la 42 grade Celsius si ulterior la cimitir, la o inmormantare care nu este nici ea "acoperita" dar sigur este mai ieftina decat 10 tuburi de bronhodilatator a $120 / bucata (!!!) care, apropo, in Cuba costa 5 centi / bucata. (Da, "doar" de 2400 ori mai ieftine).
Revenind la asistenta din facultate: du-te tu acolo, cucoana! Sunt sigur ca daca ai vedea filmul asta ai prefera sa te trimit la origini mai degraba.

Ma uit pe fereastra si ma gandesc ce frumos este aici, la noi, unde, e adevarat, treci pe la 9 doctori ca sa il gasesti pe al zecelea care nu "cere" dar macar acesta din urma nu este obligat sa ridice din umeri la infarctul tau doar pentru ca ai omis sa mentionezi in contractul casei de asigurari ca ai avut diaree la 2 ani.

Ma mai gandesc si la proful de cardiologie care imi mentionase America drept loc suprem de incercare al aptitudinilor mele de adaptare pe care dansul le considera inexistente. Atunci stiam ca pe langa adaptarea individului la mediul inconjurator (lucru pe care il fac pana si urangutanii), temelia civilizatiei umane este tocmai capacitatea de a adapta mediul la propriile noastre nevoi. Acum mai stiu si ca nu mi-as testa nici caii de la bicicleta acolo, intr-o tara inadaptabila care isi vrea cetatenii urangutani adaptabili. Ba mai mult, nu mi-as trimite acolo nici maimutica urangutan daca as avea-o.

Poate am fost incoerant, poate ca nu m-ati inteles: vedeti documentarul Sicko al lui Michael Moore. Vedeti-l chiar daca sunteti fan "Surprize, surprize", chiar daca urmaritii violurile de la ora 5, aici o sa vedeti "siluiri" in masa si va garantez ca o sa plangeti.

Idei aproximativ exact de fixe

2007-06-14T00:09:00.000+03:00

Ca sunt fixist (incapatanat - nu are a face cu evolutionismul sau alte "alea") nu mai e nici un secret. Cand mi se ridica o idee in tartacuta pai se ridica ! Ideea aia devine Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh deopotriva. De mult nu mai incerc sa controlez amplitudinea ideilor mele.
Adevarul e ca nu este nevoie de vreun "brainstorming" ca sa imi dezbrac ingerii pana la fulgi si sa ii pun sa danseze cancan daca vreau si nici cu inhibitiile nu stau rau (sau bine - depinde daca vreau sa le am sau mai degraba nu). Adevarata dificultate sta in selectie. Animal obsedat de bun simt cum sunt (asta nu inseamna si ca am aceasta calitate de om simtit) incerc sa nu deraiez, arunc inspiratia de moment la tomberon si mizez pe ea doar cand e bine fermentata, mustinda si plina de muste. Asta este motivul pentru care imi formulez cu greu opinii politice iar de afirmat nu le afirm mai niciodata, asta e motivul pentru care pot sa iti arat orice femeie frumoasa dar niciodata pe cea mai frumoasa, ascult muzica dar nu o recomand, vad filmele dar le "pasez" doar la prieteni iar intimul... as putea sa imi pun jaluzele la usa inchisa si sa imi zidesc fereastra si poate nici atunci nu mi-ar fi prea bine caci, da, intradevar, as fi uitat gaura cheii descoperita.
Tineam neaparat sa impartasesc lucrurile astea cuiva chiar daca sunt sigur ca nu intereseaza pe nimeni pentru ca astfel, marturisind, tocmai am realizat ca oricat as fi de "fix" nu voi fi niciodata exact.

Balci

2007-06-01T13:38:00.000+03:00

"Tilica" a implinit 27 de ani. I-a facut si a dat o lada de bere. Si inca una. Si inca una. Si inca una... Pe la lada de mijloc amiaza se transformase in noapte. Pe la lada de sfarsit se facuse dimineata. Pe la ultima bere din lada de sfarsit am implinit si eu... o lada. Pe la amiaza, cand m-am trezit, a facut si mama glume pe seama mea: "e apa rece in frigider"....

Gandurile mele se dau in lanturi, imi falfaie urechile, inchid pleoapele si ochii mi se fac morisca. Imi fluiera o nara...

La multi ani, "Tilica" ! Iarta-ma, mama !

Cand am iesit afara ma intrebau vecinii daca merg la balci si am raspuns amabil ca nu. Ma saturasem deja de balci dar degeaba: numai ce m-am intors in Bucuresti. Vecina cu voce de soprana beata a aruncat doua frunze de salata pe fereastra. Imi amintesc, in zborul lor, de American Beauty dar totusi: gunoiul nostru este biodegradabil macar...

P.S. Am aflat deunazi ca au facut sedinta de administratie in cartier, acasa, in vederea opririi altor sarbatoriri zgomotoase pe aleea dintre blocuri. Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac ! Tine-i in paza Ta, Doamne, ca nu au chemat politia !

Gargui

2007-04-24T11:51:00.000+03:00

Eram la birtutul acela dragut, cochet si linistit, in camera cu poze vechi ale orasului ce a fost darmat si dintre atatea amintiri vechi si icetosate de strazi si cladiri ce au disparut mi-a venit in minte cum, pe cand eram la liceu, B imi povestea despre un cunoscut de aceeasi varsta cu noi care isi facea intotdeauna somnul de frumusete pe bancile unui liceu invecinat.

Dormea intotdeauna de la aceeasi prima ora a diminetii si pe zi ce trece tot mai mult. Dupa ce au incercat sa-l trezeasca de nenumarate ori in decursul primului trimestru profesorii au abandonat. Ca un tolomac, mai apoi ca simplu ornament, "frumoasa adormita" si-a gasit locul de siesta timpurie la orele diminetii in mijlocul prietenilor si profesorilor. Evitau sa-l trezeasca pentru ca tanarul flacau, pentru cateva momente de la trezire, tindea sa isi traiasca visele prin viu si galagios grai, strigand, clipind greu din ochi timp de cateva minute iar apoi adormind oricum la loc. In acele momente au aflat colegii cum se numea prietena sa - dupa strigatul de lupta: "Rupe-te, Liliiiiii !" - dar si cainele sau - in urma chemarii "Cartus, Cartus !". Las' sa doarma !

Acum, dupa atata timp, il gasesti pietrificat in aceeasi pozitie dupa aproape 10 ani, un gargui intr-o banca pe langa care, ca intr-un cadru accelerat de film, trec mereu alti si alti oameni, pulsand in ritmul intrarii si iesirii de la ore, zi dupa zi, anotimp dupa anotimp scurse pe fereastra clasei, an dupa an in care iarba creste, mustatile mijesc, baietii devin barbati, fetele devin femei iar profesorii imbatranesc si ies la pensie. Din cand in cand cate o gargarita ii poposeste pe ureche iar un elev il mazgaleste cu pixul. Uite: pe obrazul drept are un numar de telefon, pe frunte "ANDREI + GINA = LUV" iar in coltul gurii are ceva ce nu este nicidecum pipa sau tigare. Sub scaunul cu gargui isi ascund "derbedeii" clasei sticla iar in buzunarul sau pietrificat gasesti pitite "babaroase" si tigari, fituici si carti de joc si chiar si agrafa cu fluturasi a Madalinei din prima banca.

Oameni au murit de cand s-a "nascut" Gargui si alti pui de om s-au nascut si au crescut. El a ramas acolo, neschimbat, la fel cum a ramas orasul vechi din fotografiile alb-negru: cu strazi pietruite si pline de colb, cu Cadrilaterul frumos desenat din fata primariei, cu peretii varuiti alb, cu jobenuri, cu pusti cu cercuri si "madame" cu umbrele. A ramas dar, la fel cum s-a ingropat orasul sub beton si asfalt si sub molozul demolarilor de acum douazeci de ani si mai bine, tot asa s-a ingropat si garguiul in mintea mea. Si cum pe strazile orasului acela mort demult nu mai alearga decat vise nici prin garguiul din imaginatia mea nu mai alearga nici Lili nici Cartus si nici macar apa de ploaie ci doar un fir din gandurile mele, unul care nu prea are, ce-i drept, legatura cu realitatea: omul doarme acum in patul conjugal si niciodata la munca unde ajunge in fiecare dimineata la timp.

Ce va fi sa fie

2007-04-18T21:57:00.000+03:00

Ma paste dorul de oameni ce nu au dat inca sa plece.
Imi amintesc de povestea fiului ce nu putea sa planga la inmormantarea propriului tata dar care lacrima mai apoi de fiecare data cand calca batatura parinteasca. Ma simt intrucatva la fel ca el dar numai ca poate prea devreme jelind pe cei ce inca n-au plecat. Simt ca o sa mai ingrop inca ceva in masa amorfa de amintiri iar daca "Vineri" are albumul ei de poze la care sa se intoarca mie nu imi ramane decat gustul asta amar dupa vremurile "dulci" ce mi-au fost si mie date ca si lor, mainii de oameni pe care ii numesc prieteni.
Ma paste dorul de oameni ce nu au dat inca sa plece; ma paste si ma indeamna sa imi trag picioarele (forma invectiva) prin tara asta care ne goneste!
Macar am apucat sa-i vad fericiti pana la lacrimi si am apucat sa citesc in urmele lacrimilor un strop de teama si de regret asemanator cu al meu, cu al nostru. O mica urma de egoism pe care o poarta poate si sfintii - supliciile rareori apartin unui singur om.
Macar stim unde se gaseste dragostea. Macar stim ca suntem capabili sa o purtam si vai si amar de noi daca nu am mai fi astfel pentru ca de s-ar intampla sunt hotarat sa incropesc pedeapsa de inchizitor boland pentru noi toti: masina de cusut buzele ce au uitat sa sarute si moara de macinat mintile ce si-au amintit cum sa uite.

Scrum

2007-03-29T14:21:00.000+03:00

Am fereastra deschisa; e racoare. Stau cu gluga in cap si cu un pachet de tigari in fata. Celalalt pachet este in scrumiera. O scrumiera mare, de lemn primita in dar cu dungile ei aurii mascate cu marker-ul. Avea si stelute, tot aurii. Inca le mai are: nu m-a lasat sufletul sa le sterg.

Asta e o scrumiera veche. Desi o am doar de vreo patru ani e batrana si uzata si tocata si mai plina de amintiri decat “Cina cea de taina” atarnata deasupra divanului bunicii cu mult inainte de a ma fi nascut eu. Jumatate din amintirile care o umplu nu le mai are nimeni decat ea. Pana si eu le-am pierdut undeva. Poate ca se afla impreuna cu cheile mele plimbate cu avionul pana undeva, in tarile calde. Sau poate zac sub un strat de var in camera cu frigider negru, dulap negru, scaune negre si cafeaua cea mai neagra. Cel mai probabil, insa, se gasesc undeva in mintea mea, intr-un teren viran numit arie afectiva, transformate din imagini, mirosuri si sunete intr-o masa gelatinoasa de sentimente ce se pietrifica pe masura ce trece timpul creand recifuri si insule , inflorind pentru ca apoi sa lase in urma doar un schelet - esenta dar, totusi, doar o amintire a ceea ce au fost candva.

Oameni pe care i-am cunoscut atunci sunt cu totul altii acum si doar scrumiera mea veche si-i aminteste asa cum erau ei atunci. Ii are inmagazinati in luciul si patina sa, in zgarietura de pe buza, in lacul pleznit de pe fund. Zambesc cand ma gandesc la asta. Scotand prima tigara din pachet si presarand-o pe cea de a doua zeci si una in scrumiera ma gandesc ca nu imi trebuie prea multe pentru a-i invia pe toti asa cum erau odata. Atunci, cu scrumiera noua-nouta si lucioasa dinainte o sa ii pun fata in fata, sa rad de cei vechi si sa-i plang pe cei noi.

Daca, in mod extraordinar, as muri pana cand sa-mi iasa gandul asta din cap si sa termin aceasta noua tigara, mi-as dori sa ma arda si sa ma presare peste scrumul celei de a doua zeci si doua tigari neterminate.

Am stins-o. Ma duc sa golesc scrumiera.

(in)DEPENDENTUL

2007-03-17T13:18:00.000+02:00

Mi-am luat-o de la Cristiana. Zice sa va rusinez pe voi si sa o inspaimant pe mama cu dependentele mele.

Prieteni. Nu prea multi dar de calitate.
Carti. Citesc mai tot ce imi pica in mana si incerc pe cat posibil sa nu imi pice chestii "indigeste" precum cartile de care am cu adevarat nevoie...
Tutun. Fumez moderat dupa aprecierile mele sau prea mult dupa ale celorlalti.
Cafea. Intotdeauna la ibric, cu lapte si, daca se poate, facuta de mine (se poate destul de rar, ce-i drept)
(Astea trei de mai sus le combin in toate modurie posibile)
Sa fac ceva cu propriile mele maini si dupa propria mea minte. De cele mai multe ori e vorba de desen dar mai pot: sa modelez in 3D Max sau in plastilina, sa editez carti si sa le leg, sa repar ce e de reparat intr-o casa, sa cos (mai bine decat "Vineri"), sa desfac sticle de vin cu tirbusonul sau cu prosopul la perete, sa aburesc pahare la frigider (rar - cel mai des mi-e ori prea lene ori prea sete), sa gatesc (dau "clasa" si trimit acasa plangand aproape orice mamica de familion care vrea sa se puna cu mine) si altele.
Statul degeaba. Visez ca la pensie sa ma retrag la tara intr-un camp cu menta de la care sa invat cum sa fac fotosinteza eficienta.
Visatul cu ochii deschisi.

Ar mai fi dar m-am plictisit.
Leapsa o ia oricine citeste ce am scris mai sus.

Sase ! Vine musonul !

2007-03-07T18:58:00.000+02:00

Citesc iarasi Miller. Tropicele. Vineri zice ca sunt si asa misogin - ce imi mai trebuie mie Miller - dar ea l-a "devorat" daca pot spune asa...
Oare cat de misogin oi fi fost eu cand i-am spus sa-l citeasca? Dar oare cat de prost? tinand cont ca acum da vina pe sarmanul raposat (care e doar cinic si prea putin misogin) ca eu sunt cum sunt (cu nimic deosebit de ceea ce eram inainte).
Probabil asta este dovada certa ca o carte (buna) iti schimba perceptia asupra lumii. (Mai exact perceptia ei asupra mea)

Miercuri, 14 dupa Marti, 13

2007-02-14T12:39:00.000+02:00

M-am trezit deshidratat si cu capul mare. Cazut fiind din raiul unei nopti lungi de marti, 13 in cazanul cu catran al luciditatii matinale, prin incercarea de a stabili a cui a fost vina ca lui "Vineri" i-a fost furata poseta nu am facut altceva decat sa imi acutizez simptomatologia necesitanta de antinevralgic si aspirina. Am coborat pana la farmacie sa le cumpar insa m-am intors cu ceai rece de lamaie. Undeva, pe drumul dintre lobul intentional si emisfera volitionala, influentele motivationale au fost deturnate schimband macazul de la durerea de cap spre gatlejul tavalit in sare si uscat pe taciuni aprinsi. Mana de neuroni teroristi responsabili este probabil situata in aria de proiectie a grumazului. In acel loc presupun ca se afla Libanul maruntei mele lumi cerebrale. Cred ca Libanul asta are tendinte expansioniste si dupa cate lichide am ingerat in ultimele doua ceasuri presupun ca doreste o mai larga deschidere la mare - poate ca doreste sa devina insula sau, la dracu ! o vrea sa devina noua Atlantida.
Acum am in fata o cana de cafea si o sticla de ceai din care sorb alternativ si nediscriminatoriu in timp ce capul imi pulseaza in ritmul ceasului mecanic de la capul patului. Am o banuiala ca piticii responsabili cu invartirea mecanismului ciocanesc intentionat mai tare in semn de razbunare - desi ceasul este chinezesc, piticii sunt din Muntii Padurea Neagra iar lor nu le-am adus nici un strop de bere aseara. (De, incerc sa-i mentin in forma - atat de in forma incat ceasul o ia inainte cate 20 de minute in 24 de ore.)
Dupa acest efort imens facut in incercarea de a descrie mica mea apocalipsa de jucarie, in incheiere, ma incearca o maxima de-a dreptul minima:
Uneori gandesc deci uneori exist.
...Astazi nu este cazul.

Fiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiuuuuu - BUM

2007-02-05T03:41:00.000+02:00

In gangul in care da fereastra mea se arunca gunoaie pe fereastra. Saisprezece etaje. Atata are blocul. Am auzit pe viu suieratul de bomba, de avion in picaj, din filme.
"Gospodinele" isi arunca cotoarele de mere, frunzele de varza, rosiile stricate, cojile de oua, painea cumparata acum o saptamana - mucegaita acum trei zile - descoperita azi. Arunca tacamuri rupte, branturi de pantofi. Arunca brosuri, carti, ziare si ar arunca si propriile scripte dar am o banuiala ca nu stiu sa scrie.
Eu, intampin totul letargic si nu mai comentez nimic. Ceva este in neregula cu mine. Nu mai injur. Nu mai mormai. Doar cand vecina urla la vecinul, ma rog sa o arunce si el pe fereastra, sa se integreze in atmosfera pana nu ma integrez eu in absolut cu pipi, pitici pe creier si tot tacamul. Pacat ca vecinul e baiat cuminte! Pacat ca vecina are vocea aia urata, de ac de pickup frecat pe cristal! Pacat ca stam doar la etajul unu! Pacat ca nu ma aude cand ii strig in gand sa o lase dracului mai moale: a spart un pahar n-a fost la curve !
A aruncat cioburile pe geam . . .
Fiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiuuuuu - BUM!

Ma intorc

2007-01-31T00:48:00.000+02:00

...torc ... orc ... orc . . . orc . . .
Cam pustiu pe aici. Ma intorc totusi mai tarziu.

Vin in 5 minute

2006-12-15T14:22:00.000+02:00

Ma duc sa asasinez porcul. Promit sa o fac in stil Tarantino: cu injuraturi, fara anestezie, cu sabia "ninja", cu balta de sange, cu mate intinse in gradina (la spalat) ...
Am sa-i aprind focul la cap si, daca tuica o sa fie destula si fiarta sub capac, o sa dansez in jurul sau ca un pagan mai inainte de a-l hali ca un bun crestin.
Nu am sa ma gandesc la voi ci doar la mine cand imi voi infige caninii strambi (vina mamei ca nu mi-a pus aparat) in ceafa lui (imi ploua in gura ... )
Ma duc, sa-i fac felul. Ba nu, mai degraba felurile: aperitive, felul 1, felul 2 si, daca ma straduiesc sa extrag vreo reteta din mintea-mi deranjata de pofte, poate o pun si de-un desert (ce ziceti de osanzele ?). Astfel va anunt ca lui porcu meu i-a venit sorocul si nu va supravietui zamislirii a: o toba, cel putin 10 metri de carnati, soric - cat o plapuma mai mica, piftie - cat poate sa lege, caltabosi - ca pe mana mea de grosi, muschi la ceaun, ciorba de perisoare - mosita de mama, de os - nimic nu se pierde, sarmale - gemene identice, costita pe fasole ... ma opresc - cred ca sunt tahicardic.
Ma duc sa pun capat existentei sale porcesti, sa sterg urmele scurtei sale treceri pe pamant.
La priveghi il voi jeli pe doua voci (flatulenta si eructanta) si promit ca in urma sa nu vor ramane decat ingrasamant si oase (si alea fierte). Stiu ca, atunci cand totul se va fi terminat si din el va mai zabovi doar amintirea, eu il voi pomeni cu evlavie si regret la fiecare ciorba de potroace si mancare de spanac de peste an asa ca ingaduiti-mi 5 minute.
Daca se intampla sa fie mai tarziu (sa zicem ianuarie) sa nu va speriati, sa va ganditi la mine cu drag asa cum eu nu ma voi gandi la voi.
Sarbatori fericite !

Leapsa

2006-12-11T20:36:00.000+02:00

Nu pe ouate ci pe insule pustii...

Daca ar fi sa raman singur pe o insula pustie, dupa cum zice Lulutza , nu as lua o carte ci as lua-o pe "Vineri".

Daca ar fi ca "Vineri" sa nu fie cineva anume, atunci as lua-o pe "Vineri" si pe surorile sale "Luni", "Marti", "Miercuri", "Joi", "Sambata" si "Duminica". Oricum as alege - fie doar "Vineri", fie intraga saptamana - impreuna am popula insula asa incat sa nu mai fie pustie pentru sarmanii naufragiati ce ar fi sa fie obligati sa traiasca acolo cu o singura amarata de carte.

Daca, totusi, asta mi-ar fi soarta: sa-l fac pe Onan de ras cu o carte rezemata la capatai, atunci cartea ar fi...

...Daca as fi practic, cartea ar fi Enciclopedia Britanica sau Larousse (versiuni integrale si readaugite ca sa ma satur).

...Daca as fi nu numai semidoct dar si ipocrit, as lua o carte de Dostoievski sau Tolstoi (pe care nu-i inghit din motive stilistice) si m-as lauda (cand sufletul mi s-ar fi ridicat la cer) la Sfantul Petru ca sunt un semidoct educat "canonic" cu autorii rusi "la zi".

...Daca as fi tampit as lua "Cele 120 de zile ale Sodomei" ca sa imi fac singur in ciuda de singuratatea mea.

...Daca as fi ambitios as lua "Ulises" al lui Joyce si as reusi sa o citesc pentru prima data din scoarta in scoarta fara sa ma opresc.

...Daca as fi genial as lua o "Fizica de la A la Z" (trebuie sa existe), mi-as face PC si antena din pietre si surcele si as downloada ce carte imi pofteste mie inimioara.

...Daca n-as fi mandru, as lua Biblia dar sunt si nu o iau: daca El a uitat de mine pe insula aia, sa ma prefac si eu ca am uitat de El.

...Daca as fi mai copil, mai adolescent, mai asa cum eram odata, as lua un Nichita Stanescu.

...Daca as fi mai matur, mai egoist, as lua "Darul lui Humboldt".

...Daca as naufragia anul asta as lua "Harrison".

...Daca ar fi sa-mi iau o carte care sa-mi tina de urat as lua "O mie si una de nopti" si as "calari dragonul" fumand frunze de palmier (apropo, pot sa iau un bax de tigari cu mine ?).

...Daca as fi curajos mi-as lua zilele mai degraba decat sa iau doar o carte.

...Daca as fi eu as lua "Un veac de singuratate" daca nu l-ar fi luat L inaintea mea. Asa ca nu o sa mai iau nici una. O sa inot pana la insula vecina si o sa-mi fur inapoi cartea preferata.

AUZI ? SA IMI DAI CARTEA INAPOI !

Decalogul. Sa nu poftesti nimic ce este al aproapelui tau

2006-12-07T15:30:00.000+02:00

Toamna acasa se sarbatorea cu o sticla de vin nou bauta cu prietenii, servind drept aperitiv la aceasta cate o jumatate de pachet de tigari si vorbe de duh spuse cu voce tare in timp ce sinea noastra se asteniza si privirile se pierdeau privind deja altundeva decat la conlocutor, indreptandu-se mai degraba catre ce va fi fost sa vina. Oricum toamna nu ar fi fost toamna daca noi nu i-am fi facut botezul si nu am fi miruit-o cu sticla aceea de vin “nebun”.

Toamna de acasa era cu totul deosebita de toamna de oriunde altundeva. Cand batea vantul destul de tare pamantul gemea de frunze de tei iar aerul se prabusea greu de injuraturile femeii de servici care trebuia sa le mature. In prezenta ei aruncam chistoacele bine stinse in gramada de frunze adunate si vorbeam mai incet cu glasuri parca mai batrane, nu din cauza vreunui nebanuit respect cat pentru ca limbile se dezlegasera deja si, pana cand vinul ar fi reusit sa le lege la loc, noi estimam “colectia de toamna” etalata pe aleea cartierului. In minti de-abia prizarind o schioapa peste ceata de hormoni puberti in “limpedea si parfumata” atmosfera adolescentina ce domnea deasupra, evaluarea esteticului la fel de pubertelor/adolescentinelor noastre concitadine se impunea drept condicio sine qua non a existentei.

Ei, dar nu vreau sa ma intelegeti gresit – traiectul vietilor noastre descria cu totul altceva decat vreun tropic millerian – ochii vad, inima cere si, desi fiecare dintre noi avea vreo “ocupatie”, estimarea se impunea, deseori evaluarea tinand cont si de craiul ce conducea “damigela” la plimbare. Ca era baiat bun, ca era mai golanel dar feches, ca “privata” lui tata-su mergea bine iar el era urat ca foamea – tot asa curgeau si etichetele, respectiv: ca e fata buna, ca ii place viata, ca e cam... ma rog... Apareau cateodata, insa, momente in care toti amuteam. Departe de a fi libidinosi, tot mai aproape de a ne “maturiza”, ne inclestam buzele pe chistoace si dadeam cu sarutmana cuminte cand treceau Ele:

Nevasta lui S (cu crupa subliniata de pantalonul colant, cu o privire nepasatoare dar parca atarnand spre coada ochiului la noi) ducea gunoiul sau venea cu painea si ne raspundea intr-un murmur abia auzit – gurile rele spuneau ca fusese si ea o “poama” dar ca, de teama de a-l pierde pe S, se cumintise si devenise (ceea ce nu ar fi crezut nimeni) familista. Sau mama lui R, mai invarsta, o adevarata cucoana, divortata (gandita de El, pictata de Rubens si plamadita de doi oameni) ne raspundea zambind (ne cunostea pe toti: cum ne numim, “ai cui” suntem si cred acum – si ma rosesc – si ce gandeam). Nu avea nimeni nimic de spus despre ea dar toti aveam de privit. Sau A, care ne era cea mai apropiata ca varsta, casatorita de curand cu un baiat “jos palaria” (acum familista cu copil dar, parca, neschimbata) ne raspundea cu “salut” facea schimb de tigari si bancuri cu noi si, tin minte, de curand, am ras de ea cand a rosit ca o scolarita auzindu-ma vorbind la telefon si vestind, intentionat cu voce tare, o cunostinta comuna ca sunt in tren cu “cea mai frumoasa mamica”.

Asta era prima zi in care simteam ca ajunsese toamna si in care ne adunam sa o intampinam. Poate ca nu era o zi deosebita atunci dar parca acum asa imi pare. Iar noi pofteam atunci cum poftim si acum si pana si femeia de serviciu, suduind frunzele si molfaind chistocul de “Carpati”, poftea si ea... la sticla noastra de “nebun”.

Decalogul. In loc de Cuvant Inainte. "Sa nu..."

2006-12-05T16:54:00.000+02:00

Era dimineata, era vara, intre doua cursuri. In camera lui M era penumbra ca intotdeauna poate si din pricina frigiderului vopsit negru, de gheata degraba facatoriu, in care puteai sa cioplesti in cautare de bidoane de bere uitate in congelator si, culmea, chiar sa gasesti cate ceva. F fuma pe marginea patului si suporta stoic toate glumele la adresa lui tata-su, care este preot, pe care le debitam impreuna cu M. De aici a aparut pornirea noastra de a rememora cele 10 porunci si cu toata straduinta noastra, dupa o jumatate de ceas ne lipseau doua. Ne-am gandit, ne-am scremut, ne-am dat peste cap: la noi cele 10 porunci ramaneau mereu doar opt. I-am dat lui F bobarnace, l-am indemnat sa-l sune pe parintele sa-l intrebe iar cand nu a vrut a pornit o noua avalansa de bancuri: ba ca se face de ras la tata-su care ii va da de recitat tatal nostru si matanii intru pocainta, ba ca ii e teama ca parintele s-a scoborat prea tare intre cele lumesti si nu mai stie nici el care sunt, ba ca-i alba - ba ca-i neagra dar tot octolog era Decalogul nostru.

Intr-un final, recunoscandu-ne tacit nestiinta ne-am prabusit in contemplarea televizorului si am incercat sa uitam. Din cand in cand M izbucnea: “si totusi care, mama dracului, sunt alelalte doua, ba !?”. Noi, ceilalti doi, ridicam din umeri, ranjeam si ca doua loaze din ultimele banci priveam pe fereastra o secunda (de parca ne-am fi gandit) iar apoi iarasi la televizor.

Intr-un final ne-a salvat Oana care venise sa ne ia la scoala. Uitasem poruncile 7 si 10: sa nu preacurvesti si sa nu ravnesti la bunurile altuia (printre care si femeia lui). De, Doamne iarta-ma, dar daca nu pe a saptea, pe a zecea sigur am incalcat-o si doar n-o fi fost sa ne dea prin gand ca e pacat sa faci asa ceva.

Vorbe...

2006-11-24T17:25:00.000+02:00

M-am trezit azi dimineata separat de propriul meu organ al vorbirii. Am vrut sa casc si am sasait ca un sarpe, am vrut sa strig si am galgait ca un butoi fara cep, am vrut sa plang si lacrimile radeau de lipsurile mele.

Limba mea (o nesimtita) ma parasise; dintii intentasera divort. Pe masa indoita de griji ma astepta un pahar plin de apa limpede si de ganduri tulburi. Mi l-am administrat intravenos (cu o seringa ce tataia dezabrobator) de vreme ce buzele si gatul si cerul gurii ma parasisera si ele: buzele zaceau, probabil, parjolite pe cine stie ce obraz brazdat si sterp iar corzile vocale si cu cerul gurii, dornice de senzatii tari, se prostituau acum cu un pachet de "Carpati".

Langa paharul de apa, scris pe o bucata de hartie rupta neglijent, se afla un bilet de ramas bun de la toate ingratele ce ma lasasera singur . Am vrut sa-l citesc dar hartia era neagra de suparare ca fusese rupta cu atata nebagare de seama iar scrisul nu se mai deslusea. Am mangaiat-o incercand sa o imbunez, am pipait-o nesimtit sperand ca se va albi la fata, am complimentat-o - doar-doar s-o imbujora. Intr-un sfarsit mi-a spus ca o sa imi trimita un porumbel impaturit dintr-un colt atunci cand ii va mai trece.

Pana la primirea "solului" am incercat sa pun cap la cap firele imprastiate ale amintirilor recente si am obtinut o panza de paianjen in mijlocul careia statea prinsa uvula mea. (Cum o fi ajuns acolo, draguta de ea?) Mi-am gasit corzile vocale si cu cerul gurii pe colacul de la WC printre alte razvratite ce isi parasisera locul menit pentru un altul mai bun - si iata unde ajunsesera nefericitele. Mi-am pescuit dintii de langa proteza bunicii iar limba, umflata si crapata, am cules-o de pe perna . Razvratita! am muscat-o ca sa nu se mai zbata.

Le-am certat, le-am facut o adevarata gargara iar apoi le-am promis, mi-am promis sa nu mai mananc rahat niciodata si m-am tinut de cuvant si o sa ma tin... pana data viitoare.

Am fost invitat sa fac kk si am facut in sufrageria gazdei

2006-11-15T03:13:00.000+02:00

Mi-a zis muica ca sunt taguit sa arunc cu preferinte literare. Eu am aruncat dar pe blogul ei. Cum am mai spus: nu sunt bun de jocuri de societate. Nu sunt bun de societate in nici un fel...

"Muica, sunt in urma cu lectura…
da’… na d-acilea:
1. Un veac de singuratate - GG Marquez - pentru ca la Macondo ploua mult, pentru ca a demitizat tarfa si a facut-o om fara sa-i dea tuberculoza sau sifilis, camelii sau flori de nu ma uita sau mai stiu eu ce. Pentru ca psihicul meu usor schizoid se simte singur cand e mai plin de oameni si se simte prea bine atunci cand e singur (da, stiu: SOCIOPAT)
2. Absalom Absalom - Faulkner - pentru ca am vazut cu ochii mei pe necuratul si cei 20 de draci negrii dezbracati terorizand sudul Americii (locul in care Dumnezeu face experimente cu prostia umana). Glumeam. Pentru ca e greoaie pana cand ii spargi coaja iar apoi, miezul nu te mai satura. O NUCA.
3. Neverwhere - Gaiman - pentru ca sunt baiat si asta imi da dreptul, responsabilitatea, obligatia de a-l aseza pe G mai sus decat tine (adica muica) in topul preferintelor. Pentru ca sunt partizanul teoriei ca imi fac singur destinul si zeii pot sa se certe pe urmele pe care le las in praf dar nu pe mine si pentru ca ori e opera, ori e manea - ori e roman, ori e poveste; nu imi plac jumatatile de masura. (da, stiu: SOCIOPAT)
4. Morometii - Preda - Nu glumesc. Pentru ca mi-e dor sa vad tarani destepti si daca in realitate nu se poate imi masturbez dorul cu cartea asta. Cand or aparea din nou (si or sa apara - taranii destepti) o sa ard cartea sub ceaun si pirostrii in care o sa fac o mamaliga.
5. Harry Potter - pantru ca am scris prea serios pana acum si am chef sa fac si un mic “misto”. (da, stiu: SOCIOPAT)
5 bis. Multe din cartile lui Cartarescu pentru ca ma uimesc uimirile si despicarea firului in patru pentru a descoperii alte noi 16 fire si alte uimiri.
5.dublubis. Glumesc. (da, stiu: SOCIOPAT)"

I thought I've spent my night among her cold lips and her crooked tongue

2006-11-13T13:51:00.000+02:00

... gesturi frumoase iscate din sentimente urate sau viceversa.
Cum ar fi ca toti sinucigasii sa se spanzure/inece/arunce de la balcon/lase decapitati de tren/zdrobeasca de pereti/arda cu fierul de calcat/infecteze voit cu tuberculoza/cinsteasca cu soricioaica/parfumeze cu gaz de butelie administrat direct din cuptor/racoreasca in congelator din cea mai pura si mai curata dragoste ?
Indragostitii lui Marquez isi puneau capat zilelor cu cianura de aur iar la autopsie - "baga de seama ca cei mai multi au nisip la inima". Presupun ca nisip aurifer si in inima aproape oricui zace un zacamant gata de exploatare dar, vai, numai dupa ce este "decantat" cu ajutorul cianurei. Drept urmare...

Spanzuratul: (catre inecata) Dar tu, cum ai ajuns aici ?
Inecata: De pe buza fantanii.
Spanzuratul: ...esti draguta !
Inecata: Vai, trebuia sa ma vezi imbujorata, nu asa, albastra-vanata ! Nici tu nu arati rau, ce gat lung si subtire ai !
Spanzuratul: Aaa ! (modest) E de la cravata.
Aruncata de la balcon: Fericitule, sa fi avut si eu o cravata sa ma tina, acuma nu mai aratam asa.
Spanzuratul: Ei, poate nu stiai, fesele si sanii pe aceeasi fata a corpului - asta e o fantezie a barbatilor si uite, (entuziast) tu ai reusit !
Aruncata de la balcon: Aaa ! (modesta) E de la etaj. (cu emfaza) Etajul saisprezece ! Sa stii ca nu erau prea multe cladiri cu atatea etaje pe acolo.
Inecata: (cu afectiune) Vai, meriti ce e mai bun ! ... sau mai inalt, ma rog !
Aruncata de la etaj: (cu afectare) Daca eu nu ma respect, atunci cine ?
Decapitatul: (mahnit spre infuriat. Printre dinti) Dobitoci !
Primii trei: Adica ?
Decapitatul: (amar) ...accident.
Tot primii trei: Pai si asta iti da vreun drept sa...
... nu ti-e rusine ...
... du-te domnule de aici, ma rog, ce cauti langa noi ?
Decapitatul: (indepartandu-se) Capul. (incetisor, pentru el) Unde s-o fi ratacit ?
Zdrobitul (de pereti): (umflandu-se in pene - greu de crezut la cat de subtire e) Treizeci de grade in sens trigonometric si 2 metri inainte.
Primii trei, inca o data: Vai ce silueta ! Cum ai reusit ?
Zdrobitul: Cu peretii !
Cei trei: C... cum ?!?
Zdrobitul: Sunt tenace domnilor ! Toata viata m-am luptat !
Arsul (cu fierul de calcat): (amar) ... cu peretii !
Tuberculoasa: (cu buzele pline de sange si o camelie la butoniera) Ai reusit, nefericitule !? Cu fierul de calcat ? Cum ?
Arsul: (pasional) Pe inima. A fript mai putin decat vestea ca ai murit, iubito !
[amandoi se prabusesc intr-o imbratisare]
Tuberculoasa: Vai, cand ai tai m-au respins m-am clugarit... (sugite printre lacrimi si plange printre sughituri) ... era un sanatoriu ... (sughite printre lacrimi si isi trage mucii striati cu sange. Ii inghite) ... am vrut sa vad cum e sa sarut pe altcineva ...
Primii trei: Vai ! (lacrimeaza toti trei si isi streg lacrimile pe furis)
Decapitatul: (bajbaind dupa teasta, deloc aproape de ea) Macar voi doi v-ati regasit.
Primii trei: Domnul, v-am rugat !
... nu aveti treaba cu noi !
... nu stiti ce inseamna sacrificiul de sine !
Otravita: (infundat, cu limba umflata aproape tasnindu-i din gura) Uifafi ! {Uitati} (ii aseaza decapitatului capul pe umeri, dar invers)
Decapitatul: Merci draguta ! Dar parca... (isi priveste fesele)
Otravita: Mai avefi fi prefenfii, {mai aveti si pretentii} fe poarfa ! {se poarta}
Parfumatul (cu gaz de butelie): (tuseste)
Congelatul: (clantane din dinti)
[Decapiatul izbucneste in lacrimi si se mai indeparteaza doi pasi]
Necunoscutul: De ce ati facut asta ? De ce v-ati ...
Toti, intr-un glas: Din iubire !
Toti, mai putin decapitatul (catre decapitat): Cum, nefericitule, si tu !
Decapitatul: (urland) DA, recunosc, DA !!!
[Imbratisare in masa in gramada dezorganizata]
[Necunoscutul lacrimeaza si el pe ascuns]
Parfumatul (cu gaz de butelie): (tuseste)
Congelatul: (clantane din dinti)

Sisoe, in primul rand, isi face cruci cu o mana iar cu cealalta isi dezlipeste panza de sac de pe piept si dupa ce scuipa o lipeste la loc.
In culise Iuda, plictisit, trage cortina.

Necunoscutul nu avea nisip de aur in inima desi se otravise cu cianura de aur.
Toti ceilalti aveau nisip de aur in inima.

Autorul: Am revazut "A nightmare before Christmass". Periculos Tim Burton, asta. Periculos in sensul propriu.

Unu peste un sfert dintr-o suta

2006-11-09T22:09:00.000+02:00

Doua zeci si sase. Multiplu de 2 si de 13. Unul peste 25. Doua zeci si cinci - un sfert dintr-o suta. Unul peste un sfert dintr-o suta. Dintr-un veac. Pricepi ce vreau sa spun.

Uneori nu urc cu liftul pana la etajele mari. Sunt curios la ce etaj incep sa gafai. Ma bucur ca un jogger octogenar cand nu resimt efortul pana la etajul patru si ridic nepasator din umeri cand, la cinci, nu imi mai simt picioarele.

Ma gandesc destul de des sa mai scad din ratia zilnica de tigari. Destul de rar ajung la fapte. Si mai rar, atunci cand se intapla, ma tine mai mult de o saptamana.

Tusesc dimineata. Tusesc dupa cate o infectie respiratorie cate doua saptamani. Parca inainte tuseam mai putin. Tusesc la fel cum tusea taica-meu cand eram eu copil. Acum tuseste si mai mult. Taica-meu - ma uitam mai deunazi la el, in autobuz, atent, asa cum nu am mai facut-o din copilarie. In dimineata aceea ma barbierisem. Purtam in minte imaginea reflectiei mele. Semanam. Acum imi dau seama.

Intr-o saptamana o sa am examenul. Unii ii confera calitatea de a fi "al vietii". Stiu ca eu o sa-i acord acest atribut anul viitor. E trist ca nu ma incearca nici o remuscare ci, mai degraba, umbra uneia.

Ce am facut eu pana acum ? Filmele amintirilor indepartate devin simple flashuri iar flashurile se sterg, mai degraba oarbe decat orbitoare. Ce voi face de acum inainte ?

La anul vor fi 27. Divizibil cu 3 si cu 9. Deocamdata nu este decat unu peste un sfert dintr-o suta.

Chemati un numerolog sa-mi socoteasca trecutul, prezentul si viitorul. Se pare ca eu le nesocotesc. Cel putin astazi.

Mana si un panseu

2006-10-23T14:31:00.000+03:00

Mana e lucrul acela nemaipomenit trimis de Dumnezeu poporului Sau pribeag prin desert ce o astepta cu gura deschisa si privirea la zenit. Mana denumeste acum pomana trimisa de mila ceresca oricarui muritor. Este sfanta dar tot pomana e.
Mana - beneficiu, castig, miere, nectar, profit, venit.
Mana era o fata (este o femeie). Mana s-a maritat si nu o sa comentez calitatea norocului care l-a lovit (la propriu si la figurat) pe sotul 'mneaei si cum este 'mnealui privit din unghiul descris de picioarele muierii prea des despartite si prea pentru oricine.

O prietena/amica/cunostinta/fata desteapta (ca altfel nu o mai aminteam) spune intr-o mica asertiune privitoare la teoria relativitatii (privita dintr-un unghi deosebit) ca uraste oamenii care ii numesc pe alti oameni "prosti" deoarece asta inseamna ca ei se considera destepti. Concluzia este pertinenta, ipoteza - de-a dreptul incantatoare iar eu nu fac parte din domeniul care defineste variabilele functiei.
Sa ma explic. Am inceput sa inteleg in ultimul timp ca omul este un paradox si ca eu sunt paradoxal ( :P ): sunt constient ca sunt prost si imi fac autocritica; prin urmare ma consider destept. Din ce categorie fac eu parte? Anexati intrebarea asta la cea precedenta ("cum sa incalzesti ciorba in gura si pu|@ pe aragaz?" - oricum fac parte din aceeasi categorie) si oferiti-mi raspunsurile. Fara mila!
Pe cat de des ma scuip in oglinda, tot pe-atat ma uimesc de propria mea inteligenta si pup peste flegma (pup dar nu pasional - niciodata cu limba). Inseamna ca in momentul cu pricina sunt mai prost decat mine insumi; inseamna ca variatia inteligentei mele in decursul unei zile calendaristice se reprezinta preintr-o curba zig-zag cu platou pe timpul noptii (asta in cazul in care nu visez ca imi fac autocritica). Ba, da-ma ! ce destept sunt - si uite ca mi-am confirmat prostia.
Eu sunt unul dintre cei ce zac cu privirea la zenit si gura cascata asteptand concluzia, intrebandu-ma cine e m/Mana mea. Probabil eu insumi.

Mana este acel lucru pe care il asteptam -atat de multi dintre noi - sa ne cada in gura in timp ce privim cerul cu speranta, foame, lene de a munci, si (in primul rand) cu gura cascata. Daca-i asa, de data asta, da-ne, Doamne, cacat !

Vidanja

2006-09-28T00:31:00.000+03:00

Acasa, in cartierul ala mic si inghesuit ce-i da lui iulie miros de tei si de gunoi amestecat, exista un nene patron. Capitalul social al firmei patronate consta intr-o vidanja. O vidanja si nimic mai mult. Atat.
Nenea mai are si o familie. Familia, de fapt, reprezinta principala investitie a omului (cred, presupun). Este principalul consumator de bani si principala sursa de dividende. Emotionale. Capitalul social al principalei investitii este un fiu. Un fiu si nimic mai mult. Atat.
Fiul este un pusti frumos, brunet, smead la fata si cu ochi albastrii de neamt. Limbile moi de damigele inamorate l-au numit dulce "Fritz". Vidanja nu stiu daca are nume de alint dar sunt sigur ca functioneaza si anume pe principiul de a absorbi cacat.
Recapituland, avem un nene care are un fiu si o vidanja. Considerand importanta fiului in ecuatia mai sus enuntata presupunem ca si fiul manifesta posesiune asupra vidanjei.
Probabil deaceea pe fiu limbile ascutite l-au numit "Fritz - regele cacatului".

Ceea ce urmeaza sa spun acum are foarte putina legatura cu cele de mai sus. Poate o bruma de asemanare prin aspectele asupra posesiunii proiectate asupra familiei/grupului/afiliatiei precum si o atingere tangentiala din punct de vedere tehnologic. Poate.

Cand te trezesti dimineata si simti ca iti miroase gura ai trei posibilitati. Doua de bun simt si una de cacat. Cea de cacat este sa mananci asa, fara sa te speli pe dinti, sa "cureti" mirosul, sa-l inghiti.
O posibilitate de bun simt este sa te speli pe dinti inainte de toate. Aceasta este alternativa normala, cea care nu poate fi remarcata de ceilalti decat prin "fair-play-ul" ei fata de propria persoana si care, de obicei, trece neobservata pentru ca e un lucru normal sa fii cinstit cu tine insuti.
A treia alternativa, extrema bunului simt, matricea corectitudinii, consta in a-ti baga capul in closet si a trage apa. Asta e posibilitatea cea mai nebanuita si la ochi "de graba batatorie". In principiu, daca ceva miroase a cacat, arunci la buda si tragi apa dar cand e vorba de propria persoana parca nu suna bine sa te arunci cu totul la canal plus ca nici o vidanja nu te poate scoate de acolo din motive pur tehnice. Si totusi oamenii din jur nu trebuie sa iti miroasa tie damful matinal.
Concluzia: ai grija cand, cum si pentru cine intri in cacat.
De multe ori suntem atat de dobitoci si dornici sa epatam cumva incat trecem in zbor peste optiunile normale si facile si alegem fie sa mancam rahat, fie sa intram in el pana la gat. Pentru creierii nostrii prajiti din acele momente crunte de prostie un voios salut onomatopeic: "BAUVHAAAAAASSSSSSSSSSSSSssssssssssssssssssssssssss !", un indemn: "nu uitati sa coborati colacul !" si o urare: "pofta mare !"
... Si tineti minte: de prea corecti ce sunteti nici o vidanja nu va poate ingite.

In ultimul timp, ma tot gandesc ca nu ar fi prea rau sa-mi cumpar si eu o vidanja. Piata este in continua expansiune. Are cineva una de vanzare? Una cu "gura larga", debit sporit si posibilitatea de a-si depasi gabaritul.

Demn de stiut ?

2006-09-18T18:03:00.000+03:00

Cine stie cum e sa privesti dintr-un cotlon, nevazut de nimeni, imobil, timpul si lumea curgand fluid in jurul tau ? Cine stie care este sentimentul care incearca piatra pe fundul raului ?
Cati au privit in jur speriati si sperand sa fie vazuti ? Cati dintre acestia au fost vazuti ? Cati au fost calcati pe picioare, cati imbranciti iar din acestia din urma, cati au cazut jos si si-au julit un genunchi ciocnindu-se cu propria umbra, la randul ei invizibila? A cui julitura a sangerat macar o picatura pe caldaram si a cui rana a inecat un suflet ? Cate dintre picaturile cazute pe caldaram au patat si cate au fost doar umbra si eter ?
Oare iarba crescuta pe caldaram rasare numai in locul in care oamenii nevazuti sunt imbranciti, aluneca, se ciocnesc cu propria umbra si sangereaza ?

Cine stie cum e sa privesti de jos, de sub talpile celorlalti, calcaie si glezne pe care sa le canti, sa le pictezi, sa le visezi ? Cine stie cum e sa strigi un cantec, sa sangerezi o pictura sau sa trezesti un vis cu fiecare picior ce-ti zdrobeste o coasta ?

Cine a uitat cum se numeste pentru ca a trecut prea mult timp de cand cineva i-a rostit numele ? Oare cine am fi daca inca din prima clipa nu am fi numiti cumva ? Oare ar fi de ajuns sa ne numim doar "OM" ? Oare daca atata ne-ar fi numele, macar atunci am fi in stare sa il meritam ? Oare ?
Cine a strigat de prea multe ori "simt" ca sa vada ca e numai piatra si prund si nisip ?
Cine si-a dat ingerii afara pe usa si acum nu mai stie cum sa-i strige sa se intoarca inapoi ?
Cine te vede ?
Ai vrea sa stii ?

Intrebari existentiale (Sau ce are a face cratita cu sula)

2006-08-24T17:42:00.000+03:00

Ce inseamna sa traiesti?
Sa te nasti, sa te zbati prin moloz, sa te ridici pe culmi, sa cazi la loc in rahat?
Ce inseamna sa vezi ca toate se schimba in jurul tau si sa te intrebi asemeni unui mare intelept (cunoscut de-al meu, mereu beat si niciodata mahmur) de ce "viata merge inainte si eu nu pot sa ma tin dupa ea"?
Inseamna un adevar atat de mare incat mi se inclesteaza gura si nu cutez sa-i dau glas.

Odata ma pasionau inventiile de trei lei. As fi devenit, poate, un creator de oale minune si cutite cu 9 randuri de dinti inspirate din cele 9 trepte ale ascensiunii catre perfectiune, un inventator de inventii care ajuta la reinventarea sinei (cu "s" de la sconx, nu cu "s" de la "basina"), un deschizator de drumuri prin producerea unui deschizator de sticle (daca e asa, mai degraba un deschizator de slituri). Acum nu am sa devin decat, probabil, mult mai putin; sau mult mai mult - depinde din ce capat privesti problema.
De ce nu am apucat drumul acela?
Ca sa ma uit acum inapoi ca gloaba pornita la drum lung la ciurul de tarate.

In acelasi trecut indepartat vorbeam ca orice om normal. O faceam de la sine. Nu ma gandeam. Acum transpir incercand sa articulez vorbele si sa pastrez o cadenta. De cele mai multe ori ma satur dupa doua fraze: ma simt ca un metronom. Sa fie asta o incercare de a intra "in randul lumi"?
De ce sa trudim catre normalitate cand drumul altern si excelenta in prostie se dobandeste asa usor?

Ce inseamna toate intrebarile astea? Ni le punem cu totii sau mi le pun doar eu? De ce atatea intrebari: ce inseamna aia, ce inseamna ailalta? de ce asa si nu altfel? cum se face ca acum si nu altadata?

Ce inseamna sa pierzi un tren pe care nimeni nu-l pierde fiindca nu pleaca niciodata?
Ce inseamna sa te trezesti infrigurat in miezul verii pentru ca nu ai curaj sa privesti spre ziua ce a venit?
Ce inseamna sa inveti sa urasti din pricina oamnilor care, in mod normal, ar trebui sa iti provoace mila?
Ce inseamna prostia?
Ce inseamna sa incalzesti ciorba in gura si pula pe aragaz?
La intrebarea asta sa-mi raspundeti voi.

maro-obsesiv-compulsiv

2006-08-22T04:13:00.000+03:00

Copil fiind nu puteam sa deosebesc verdele-iarba de maro-rahat.
La fel nu pot sa fac azi distinctia intre omul-planta si omul de cacat.

Nu aveti nici cea mai mica idee ce insemna pentru mine sa aud invectivul "pula verde"... puteati oricand sa ma intrebati daca am "vazut un cal maro", raspunsul ar fi fost, in mod constant: "am vazut o lae".
Am reusit intr-un tarziu sa le deosebesc totusi dar de atunci am asociat culoarea cuvantului iar cuvantul notiunii si pentru mine pamantul este "brun" si omul este "maro". Imi vine mult mai usor sa desemnez notiuni abstracte cu denumirea unei culori decat cu invectivul "de cacat".
Un unchi, desucheat, ce-i drept, dar om uns cu toate alifiile si cu un IQ de academician, imi spunea ca peste tot pe unde a umblat (si a umblat la viata lui) a auzit spuandu-se "shit", "merde" etc. dar niciodata nu a simtit mirosul asa cum il simte atunci cand spune "cacat". Asta inseamna pentru mine "maro": acelasi cacat, doar cu miros mai "diafan" si fara muste.
Daca il folosesc atat de des este pentru ca incerc sa ma exprim mai putin violent dar totusi sa spun totul.

Problema mea nu cred ca se gaseste la nivel de exprimare ci s-ar putea sa fie la nivel vizual: prea mult "maro" in jurul nostru, sau poate ca doar eu il vad! Nu pot decat sa sper ca eu sa fiu de vina iar lumea in care traim sa nu sufere, ea, de "maro-obsesiv-compulsiv".

Trei puncte de suspensie

2006-08-15T01:29:00.000+03:00

As vrea sa ma mai trezesc o data, macar o data, dimineata si sa ma grabesc sa ajung la spital doar ca sa beau o cafea si sa frec mangalul pana la combustia completa.

As vrea sa am din nou dilema "de dupa": sa fie bere, sa fie somn ?

As vrea sa mai am curajul sa ma ridic in creierii noptii din pat si sa dau un telefon, doua, noua pana cand imi gasesc "bunii samariteni" deja prelucrati, gata sa mai primeasca o oita ratacita in mijlocul unui chef in care oamenii se distreaza (esenta distractiei este aceasta) doar ca sa nu se plictiseasca.

As vrea sa cred ca daca altii nu ar fi inventat cuvantul "boem" atunci acesta ar fi fost inventia mea. Din cauza asta sunt la fel de mandru ca si cum asa s-ar fi intamplat.

As vrea sa fac inca o saptamana foamea ca sa ma distrez intr-o sambata spre duminica in cadru intim (maxim 8 persoane) si nu intr-un club ci intr-o lada de bere. Sau intr-o plantatie de PETuri de "Buceag".

As vrea sa pot sa mai simt gustul cafelei. Acel gust al cafelei - "amar de rostopasca" - pe care il simteam atunci cand reuseam sa stau atata timp cu ochii cascati la televizor incat muschiul parca imi inflorea pe cristalin.

As vrea sa-mi bag picioarele in Eminescu si ireversibilitatea timpului si mi-e rusine, asa ca mai bine nu o fac. Eu am aflat adevarul: copilaria se intoarce de fiecare data cand ne punem mintea cu ea. Eu mi-am pus-o: 6 ani de zile continuu. Acum merg pe 26. Am inceput la 20. De la 10 ani uitasem cum e.

As vrea sa fi invatat sa cant la nai, la muzicuta, chitara, la dracu, la cimpoi cu greutati, la orice numai ca sa fi putut sa spun altfel ceea ce spun acum, ca sa ma intelegeti mai bine !

As vrea sa nu fi aflat ca cel mai potrivit moment de a muri tocmai a trecut acum ceva timp si ca imi voi duce zilele banal si voi sucomba sec la un moment cu mult mai nepotrivit decat acela.

As vrea sa fi injurat mai mult dar mai judicios.

As vrea ca "Blow" - filmul - sa nu fi existat vreodata. As fi astfel primul care ar spune "eram tineri si frumosi"... Sau poate nu.

Cantecul de lebada mahmura

2006-07-23T17:15:00.000+03:00

Pe ce emisfere, in ce lob, pe care circumvolutiune salasluieste prostia?
Da ? acolo ?

Atunci trepanati, taiati, excizati ! Fara camp steril, fara anestezie, fara plocon si spaga, fara dalta - cu surubelnita, cu barosul cu clestele de scos cuie. Daca tot sunteti acolo, cautati si ipocrizia. O gasiti in substanta maro, pe traiectul nervului nesimtit. Zdrobiti-o cu un spargator de nuci. Umpleti locul ramas cu calti - fac o combinatie nemaipomenita cu taratele. Inchideti cu o cavila de matisit si sfoara de colet.

Internati dobitocul metamorfozat in om in sectia de cazuri fara speranta si mandriti-va ca macar voi ati incercat ceva. Protezati-i organul vorbirii cu o sonda potrivita ca sa nu se constipe cu invectivele care nu vor sa iasa. Puneti surorile medicale sa fredoneze "Eroica" si "Uvertura 1812" in timp ce impacheteaza pacientul cu urina si il hranesc cu rahat si apa rece, sa fie astfel patrunse de nobletea actului pe care il indeplinesc.

La sfarsit mie sa-mi taiati capul cu totul pentru ca mahmureala nu este localizata ci se proiecteaza difuz pe intregul meu cortex astfel ca o interventie tintita este inutila. Luati piesa detasata de la restul corpului si conectati-o la doua baterii de ceas cu cuc.
Va va interpreta "Cantecul de lebada mahmura"

Cum incalzim cafeaua ?

2006-07-21T13:24:00.000+03:00

Vede spotul portocaliu plimbandu-se (ca un OZN) in fata ochilor. Acum, ca vorbesc cu ea, a poposit pe nasul meu. Mai incolo graviteaza in jurul ibricului de cafea.
Se inalta si coboara credinte efemere, religii fara mitologie si sperante fara samanta si fara tel.
Se inventeaza branduri. Se reinventeaza oameni... iar apoi se distrug planurile, schitele si proiectele. Se pun pe foc ideile si la caldura lor palida incercam sa incalzim cafeaua.

Maine o sa ne doara capul dar acum toate sunt bune si frumoase. Maine o sa cautam prin mintea-tomberon (dovada va fi damful de bere) aschii si petece si farame din ceea ce facem acum. Vom abandona in scurt timp incercarea de a reasambla, de a reface... si vom bea cafeaua rece.

Mda...

2006-07-19T15:21:00.000+03:00

Daca mi-as da ochii peste cap, oare as reusi sa-mi vad gaura curului?
Oare acesta e motivul pentru care "mimozelele" care isi dau ochii peste cap au privirile alea scarbite?

Mi se intampla destul de des: de prea multa scarba sa imi vina sa nu mai deschid ochii. I-as da peste cap. Nu pot. Ii inchid. Imi vad pleoapele. Pleoapele mele sunt o priveliste mult mai placuta. Uneori, la oboseala, vad stelute si linii de toate culorile, mai putin maro. Urasc culoarea maro.

Stii? se intampla uneori sa dorim atat de mult un lucru incat devine in mintea noastra real si sa te tii atunci cand ajungem insa sa pricepem ca adevarul "nostru" ne minte, ca oameni si lucruri pe care le pretuiam deopotriva devin minciuni, trairi anoste... Ei bine, in momentele acelea imi vine sa-mi dau ochii peste cap si ma oftic ca nu pot, imi rod unghiile, ma spal pe cap cu apa rece, injur in gand si in gura mare si ma incant cand cei din jur ma privesc ca pe un nebun. O placere perversa, un fel de autoflagelare pentru ca, atunci, in momentele acelea, prefer sa-mi vad gaura curului decat sa privesc "universul" de pete maro in care m-am inconjurat.

Visul 2

2006-07-12T11:20:00.000+03:00

Tie ti-a fost vreodata teama sa visezi?
Te-a prins vreodata dimineata privind pe geam, cu ochii arzand de oboseala dar incapabil sa adormi?

De la un timp visul a incetat sa ma mai mire. Adormeam linistit, ma trezeam la prima chemare a numelui meu, zambeam usor amuzat si ma intorceam pe partea cealalta. Pastram in palma stanga forma calda a soldului ei fara sa stiu cine era, banuind atatea chipuri care ar fi putut sa fie. De obicei dormeam un somn lung si fara vise pana dimineata. De obicei.
In noaptea aceea, nu imi amintesc cum, nu stiu prin ce invartosire de neuroni biciuiti, prin ce amestec de obsesii, de alcool, de subliminal si constient, am vazut totul si tot atunci totul a incetat. Gata cu visele, gata cu chemarile, gata cu fanteziile, gata.
Pana la un moment dat totul se integrase in tipar: somnul, visul, chemarea, trezirea. Doar cand am adormit din nou s-a declansat restul, un film supraexpus in care toate aveau coada ca de cometa, in "blur". Eu eram lentila stramba si martorul invizibil. Nu era visul meu. Nimic nu ma atingea si nu facea referire la mine. In perla aceea eu eram doar o molecula de sidef dar firul de nisip nu stiu cine/ce era, nu l-am vazut niciodata.

Tin minte "bazarul" ca un targ de vechituri prabusit sub o lumina rosie-violeta ca de furtuna pripita. Copertine legate din tulpini vegetale (stuf? paie?) imprastiind un miros vag dulceag de funze descompuse sau... de trup imbratisat in vis, acel trup. Nu imi amintesc nici macar o farama de "marfa". Din partea mea ar fi putu fi orice. Dar era plin de oameni.
Tin minte ochii. Erau negrii ca noaptea, opaci si lipsiti de stralucire in afara albului ce il purtau pe margini. Mati ca o fereastra de buda. Si doar ochii ii vedeam. Restul: frunti, obraji, guri, nasuri - toate erau ascunse sub glugi si obrazare croite din panza de sac. O panza colbuita, parca plina de praf, parca tesuta de mana, cu noduri, inegala.
Mai tin minte si un calcai. Nu stiu cum am ajuns sa-l vad dar stiu ca era crapat iesind de sub curelele sandalei cu falii si istmuri si santuri ca pe o plansa demonstrativa la geologie.
Toti ochii priveau prin mine, toti pasii paseau prin mine. Rataceam ca un fir de praf dintr-o parte in alta, cautand o iesire, patruns de un sentiment de vietas incarerat ce cauta zabrelele ferestrei pentru a arunca o privire dincolo de ele. Cautam de fapt un chip, un miros, cautam un sold sa-l ghicesc in ochiul palmei, un raspuns la o intrebare pe care nu stiam in ce cuvinte s-o pun. Cautam fara sa stiu ca asta fac, ca o tanjire, incercand sa privesc dincolo de matul ochilor, dincolo de obrazarele ridicate, adulmecand mirosul cunoscut.
Apoi am cazut.
Printr-o cruce. Lumina din tavan asa izvora. Zaceam pe pamant jilav. Mirosul mai accentuat ca oricand inainte ma imboldea sa simt si sa caut prezenta si chipul, sa certific existenta unei fantasme. M-am strivit rand pe rand de ziduri, cautand-o. Am dibuit palma cu palma pamantul de sub mine. Mi-am strans privirea pe fiecare pas de intuneric ce ma impresura iar la urma am vazut nisa din tavan. In fiecare capat de brat al crucii, sus, sustinandu-l ca o cariatida era cate o mogaldeata ale carei forme le intuiam luminate. Trupuri ce pareau diforme sau oarecum strambe nascand in mine o repulsie neenuntata, necunoscuta, o teama instinctiva, acuta de nevertebrat simtindu-si apropiata strivire.

Atunci m-am trezit. Aveam aceeasi senzatie ca cineva tocmai parasise patul, ii simteam prezenta ca o caldura in moalele capului. M-am calmat instantaneu cred numai datorita acelei "prezente". Nu am mai adormit, oricum in jumatatea de ceas cat am mai stat in asternut s-a luminat...
Mi-am notat cate ceva din vis in aceeasi zi. Chiar si acum, uneori, imi vine in nari un iz al acelui miros dar niciodata nu am reusit sa-l identific drept ceva concret...
Nu m-am mai trezit niciodata chemat de vocea aceea iar uneori, sincer, imi pare rau.

"Ovarelor mele" (Criticilor mei) sau 10 ANI, STATISTIC

2006-06-22T17:28:00.000+03:00

Incep prin a spune ca nu le am.
...Insa daca le-as avea, in mod sigur ar fi doua. La fel de sigur m-ar insangera in mod frecvent si m-ar face sa doresc sa fiu mai plin uneori. Alteori m-ar face sa-mi doresc lucruri ciudate. Deseori m-ar face sa vorbesc prostii (poate mai multe decat vorbesc acum). Rareori, o umbra de testicole s-ar suprapune pe ele si as deveni violent. As trai mai mult (10 ani, statistic).

Am si eu o pereche de care ma bucur (in primul rand ca nu-mi sunt atasate fizic), si ma intristez (pentru multe dintre cele ce le-am spus mai sus). Nu sunt misogin. Stiu asta pentru ca le respect la fel cum respect orice pereche de ovare care poarta cu dansele instincte sanatoase. Stiu asta, dragii mei, pentru ca de cele mai multe ori instinctele sunt rude cu bunul simt si ne fac sa facem lucruri din cele mai grele cu cel mai mic efort. Asta in timp ce noi, posesorii de testicole, invatam bunul simt pentru a inlocui instinctele ovarigenerate si ne chinuim de doua ori mai mult cu multe decizii (inclusiv cum si cat sa cheltuim). Probabil asta e unul dintre motivele pentru care preferam sa fim singuri in doi si astfel sa traim mai putin impreuna (10 ani, statistic). Probabil acesta este si el unul dintre motivele pentru care posesoarele de ovare traiesc mai mult (10 ani, statistic).

In concluzie: nu poti trai normal si condus de instincte sanatoase fara o pereche de ovare. Respecta-le pe-ale tale sau s-ar putea sa-si uite instinctele si sa deveniti doi oameni condusi de insticte bolnave care traiesc mult mai putin. (10 ani, statistic)

Ceas cu cuc

2006-06-22T16:16:00.000+03:00

Daca la fiecare adevar pe care l-am rosti ingerilor le-ar creste un fulg pe o aripa ? oare cum ar arata ingerul meu ?
Oare ingerul meu e mai plesuv decat al vostru ?
Si papusa mea din camera in care Se joaca El ? Oare are strune de matase sau de sarma ghimpata ? Oare e gheboasa ? Oare zace prafuita pe un raft ? Oare daca e asa ar trebui sa ma bucur sau sa fiu trist ?
De ce, in timp ce avem doi ochi, noi tindem sa folosim numai unul ? Daca doi ochi ne fac sa privim in adancime iar unul singur vede numai suprafata inseamna ca tindem, implicit, catre superficialitate ?

Dar pe mine nu ma doare asta. Sincer, ma intereseaza prea putin. Pe mine ma doare timpul. Nu pentru ca ar fi prea mult si greu ci pentru ca e usor, pentru ca zboara atat de repede, pentru ca mi-a inrosit obrajii sfichiuindu-i, pentru ca ma dor ochii caci il simt in ei ca nisipul. Pentru ca mumifica bunul simt si roade visele de pe oase si pana si oasele le va roade pana la sfarsit. Trist sfarsit !

P.S. Era un banc cu Sfantul Petru care avea in ghereta de portar cate un ceas pentru fiecare muritor, ceasuri care se intorceau cu minciuni. Ma intreb cum ar fi ceasul meu.
Probabil un ceas cu cuc.

Visul 1 =-Din alt blog de mai demult-=

2006-06-17T18:08:00.000+03:00

<<"Alexandru !" Icnesc scurt, ma trezesc, ma ridic, imi aud limpede numele soptit de o voce cu timbru cald, rezonandu-mi in creieri, la fel cum icnetul meu de scurta spaima rezoneaza in camera. Privesc in jur. Patul meu de dimensiuni regale (dar burlacesc) e gol. In palma stanga, cea dinspre perete, cea damnata, simt caldura iar in camera mea e intuneric si racoare si afara, in gangul trist si sec in care mi se deschide fereastra tiuie pustiul...

"Alexandru !" de fiecare ma trezesc injurand si jurandu-mi sa nu mai citesc Cartarescu. De fiecare data am buzele uscate iar eu le musc cu ciuda si frustrare pentru ca deasupra trupului mirosind a miere un chip se pierde in intuneric in timp ce parul imi mangaie pieptul (si nu e al meu, sunt sigur de asta :)) ). De ce in visul asta nu am bricheta ? Pentru ca, daca as avea, nu l-as mai visa (probabil). Daca nu l-as mai visa mi-ar parea rau ca si cand m-ar parasi un prieten vechi, ca si cand visul acesta m-a invatat sa iubesc cu lumina stinsa, ochii inchisi si narile frematande, cu porii deschisi si cu urechile ciulite, ca si cand nemai avandu-l as uita subit cum sa o fac, cum sa simt...
Narile mele nu vor sa uite mirosul de miere iar palmele mele nu vor sa uite caldura iar porii mei se casca hulpavi pentru o atingere si doar urechea imi e dezamagita:
De ce pizda ma-sii imi spune Alexandru? Toata lumea imi spune Alex.

Din colectia "vise ude" sau "bucuria dinspre zori a ...">>

Cu dedicatiune pentru Bobel care desi are 23 de ani (hopaaa ! nu trebuia sa spun asta :)) ) isi gaseste inca mirarea in visele ude.
Prietenul nostru, 103, i-ar face probabil o urare de "Mai f...-te , ba!", dar eu ma abtin: marile frustrari creeaza marile opere de arta.

PS deductie logica: marii creatori sunt doar epavele ce poarta marile frustrari !?!!????

Sunt un geniu !!!!!!! :))

Logoree

2006-06-16T19:29:00.000+03:00

Indemnul la a scrie pe un blog propriu isi are radacinile (spun unii) in faptul ca vorbesc prea mult (si prost, spun aceiasi). Stiintific termenul se chema "logoree".
logoree=diaree verbala
De atatea ori am dat glas cuvintelor "adio ***, ma *** pe gura !" incat acum se implinesc. Imi dau seama astfel ca nu sunt numai un declamator logoreic ci si, chiar mai mult, un profet de kkt. Mananc nuci verzi si inchin un pahar de vin rosu pentru asta !

Traim in era marionetelor si rudimentelor, traim in umbra profetiilor maro !

Legiunile mele vor purta tricolorul verde-maro-rosu iar eu d'abea astept sa-i vad pe luptatori mei purtand pe uniforme epoletii mirositori de atata emblema a revolutiei.

Vive la Legion !
Vive la Revolution !
Alez les Brunes !

Raspunsuri

2006-06-16T18:28:00.000+03:00

"...Nostalgia timpului trecut este valabila pentru orice zi ce ai lasat in urma, chiar si pentru cea de ieri. Sunt sigur de asta, la fel cum sunt sigur ca maine are sa-mi fie dor de azi, la fel cum sunt sigur ca daca m-as stradui indeajuns sa imi amintesc ce iubeam si ce doream la 14 ani o sa-mi intorc neuronii de trei ori peste cap si o sa schimb momentul de spin al atomului si o sa dau in mintea copiiilor (de 14 ani, bineinteles). Iar atunci... ei bine, atunci, ceea ce imi aminteam cum iubisem voi iubi din nou; ceea ce imi amintem cum dorisem, voi dori din nou iar ceea ce speram va fi fost identic cu ceea ce sper si acum..."
Acesta era doar un raspuns pe care i-l puteam da dar, dintre toate, acesta era cel mai sincer.
Daca ma gandesc mai bine asta se cheama consecventa iar vechii latini numeau consecventa in greseala prostie.

Rudimente

2006-06-16T18:12:00.000+03:00

Papusi cu picioare de lemn, fete de carpa.

Oameni redusi la ipostaze. Oameni redusi la papusi... iar teatrul in care joaca nu are spectatori ci doar o multime de marionete si la toate evolueaza un singur Papusar.
Uneori itele li se incurca momentan si miscarile le devin aidoma, sau in oglinda, sau complet dezordonate. Uneori uita ca picioarele de lemn pot sa miste ca fetele de carpa pot zambi. Uneori uita ca exista magia unui liber arbitru. Un arbitru cu totul altul decat monotonul imitator.
Papusarul e satul sa se joace cu toate odata. Papusarul se intraba ce am facut cu magia; de ce, cand puteam fi atat de mult, am ales sa fim doar atat cat suntem.
RUDIMENTE

Trei cuvinte

2006-06-16T16:15:00.000+03:00

Imi e greu.
Mi-e greu sa adorm inainte de 5 dimineata. Imi e greu sa ma trezesc inainte de 1 la pranz. Imi e greu sa ma uit in oglinda, mi-e greu sa zambesc fals, mi-e greu sa nu injur, mi-e greu sa uit.
...Dar cel mai greu imi e sa nu imi fie greu...